Vasul egiptean din alabastru analizat, cu inscripția sa în patru limbi.
Cuprins
Un studiu pionier cu un vas de alabastru inscripționat în patru limbi relevă că opiaceele aveau un rol mai important în societatea Egiptului Antic decât se credea, demontând teorii vechi de secole.
O echipă de cercetători de la Universitatea Yale a reușit să identifice științific conținutul unui prețios vas egiptean din alabastru inscripționat cu numele regelui persan Xerxes I, care a murit în 465 î.Hr. Rezultatele arată că vasul conținea opiu.
Descoperirea, obținută prin analiza reziduurilor organice, oferă cea mai clară dovadă de până acum că opiaceele erau o componentă mai răspândită și mai sistematică decât se credea în societățile antice, depășind utilizarea lor ocazională sau pur simbolică. Studiul se concentrează asupra unui obiect excepțional: un alabastron (un vas cu o formă caracteristică) de aproximativ 22 de centimetri înălțime, fabricat din alabastru egiptean – de fapt, calcit – și păstrat în Colecția Babiloniană de la Yale.
Ceea ce face acest recipient deosebit de valoros sunt inscripțiile gravate pe suprafața sa în patru limbi antice: acadiană, elamită, persană și egipteană. Aceste inscripții proclamă numele lui Xerxes I și titlul său de Mare Rege. O notă în demotică, o scriere egipteană târzie, specifică chiar și capacitatea vasului: aproximativ douăsprezece unități de măsură, echivalente cu aproximativ 1.200 de mililitri.
Vas de alabastru din mormântul faraonului Tutankhamon KV 62 Obiectul 435 și fotografie a conținutului său. Credit: Griffith Institute, Universitatea din Oxford
Vasele de alabastru inscripționate ca acesta sunt extrem de rare. Cercetătorii estimează că există mai puțin de zece exemplare intacte în întreaga lume, iar acestea sunt de obicei asociate cu contexte elitiste, precum Mausoleul din Halicarnaso sau mormintele înalților demnitari. Opinia academică generală a fost că aceste alabastre au fost produse și, cel puțin inițial, inscripționate în Egipt, se explică în studiu. Se crede că făceau parte din tributurile sau darurile trimise din Egipt la palatele din Mesopotamia, pentru a fi apoi distribuite elitelor din Imperiul Ahemenid, care le apreciau atât de mult încât le duceau în mormânt.
Cu toate acestea, timp de mai bine de un secol, conținutul real al acestor vase a fost un mister care a generat tot felul de speculații. Acesta a variat de la teoria comună a cosmetice sau parfumuri până la ipoteza imaginativă a mesajelor private ascunse între rege și ofițerii săi, se arată în cercetare. Acum, știința a pus capăt speculațiilor.
Știința vorbește acolo unde textele tac
Pentru a dezvălui secretul păstrat de vas timp de 2.500 de ani, echipa Programului de Farmacologie Antică de la Yale (YAPP) a aplicat o tehnică de analiză a reziduurilor organice (ORA) nedistructivă. Acest lucru înseamnă că au putut extrage probe pentru analiză fără a deteriora obiectul valoros.
Metoda, perfecționată timp de două decenii, constă în introducerea în interiorul vasului de etanol cald, un solvent eficient și puțin toxic, și agitarea ușoară a acestuia timp de aproximativ un minut. Această „clătire” permite solventului să îndepărteze particulele minuscule de substanțe organice care impregnează peretele de calcit al vasului. Lichidul rezultat este filtrat și analizat ulterior printr-o tehnică analitică foarte sensibilă numită cromatografie de gaze cuplată cu spectrometrie de masă (GC-MS), capabilă să identifice molecule specifice chiar și în concentrații infime.
Rezultatele, reprezentate într-un grafic sau cromatogramă, au fost neechivoce. Probele extrase din alabastronul de la Yale au arătat prezența mai multor alcaloizi ai opiului: noscapină, hidrocotamină, morfină, tebaină și papaverină. Aceste compuși sunt, în cuvintele studiului, biomarkeri diagnostici bine cunoscuți pentru opiu. Este amprenta chimică a macului (Papaver somniferum).
Abonați-vă la newsletter-ul nostru
Primiți gratuit în e-mailul dvs. știrile și articolele noastre. De asemenea, ne puteți susține cu un abonament lunar și puteți primi conținut exclusiv.
Cercetătorii au găsit un „ecou” al rezultatelor lor în analizele anterioare ale vaselor de calcit și ale unor mici recipiente ceramice cipriote, cunoscute sub numele de jarritas Base Ring, găsite într-un mormânt din perioada Regatului Nou din Sedment (Egipt) și care sunt acum păstrate la Penn Museum. Aceste ulcioare, care prin forma lor seamănă cu capsulele de mac, fuseseră deja asociate cu opiul de către unii cercetători, dar conținutul lor a fost verificat empiric în mod definitiv abia recent.
Vasele de alabastru din Sedment, contemporane cu acele vasele cipriote, prezentau, de asemenea, pete evidente de reziduuri întunecate și puternic aromate, o descriere care coincide cu cea a alabastronului de la Yale. Analiza reziduurilor din vasele din Sedment a revelat, de asemenea, deși într-o stare mai degradată, mai mulți dintre aceiași biomarkeri ai opiului. Acest lucru sugerează o tradiție continuă sau, cel puțin, o cunoaștere extinsă a utilizării acestor substanțe.
Reinterpretarea trecutului: opiacee în mormântul lui Tutankhamon?
Impactul acestei descoperiri depășește cadrul unui singur vas. Autorii studiului îndrăznesc să reinterpreteze unul dintre cele mai faimoase situri arheologice din istorie: mormântul faraonului Tutankhamon (KV62). Howard Carter a descoperit în 1922 o mare cantitate de vase egiptene din alabastru, de o factură rafinată. În multe cazuri, aceste vase conțineau încă resturi organice de culoare maro închis și lipicioase, cu un miros distinctiv.
În anii 1930, chimistul Alfred Lucas a analizat aceste conținuturi și, într-un mod pionier pentru acea vreme, a ajuns la o concluzie surprinzătoare: doar o mână dintre aceste vase ar fi putut conține unguente sau parfumuri. Pentru marea majoritate, el nu a putut identifica natura lor și le-a clasificat oficial ca „incert”. Studiul actual propune o explicație îndrăzneață: Prin urmare, este foarte posibil, dacă nu probabil, […] că cel puțin unele dintre numeroasele vase de calcit rămase […] conțineau de fapt opiacee, ca parte a unei tradiții egiptene antice de lungă durată pe care abia începem să o înțelegem.
Această reinterpretare este întărită de un detaliu istoric curios. Carter a documentat că mormântul lui Tutankhamon a fost jefuit de două ori în antichitate. Prima jefuire s-a concentrat pe metale prețioase, dar a doua a fost mai metodică și a vizat în mod specific conținutul vaselor de alabastru. Hoții au ajuns să bage mâna în interiorul vaselor pentru a răzui resturile organice până la fund, lăsând urme vizibile de degete, și au folosit saci de piele pentru a transporta prada. Este îndoielnic că unguentele și aromele standard, oricât de utile ar fi fost, ar fi putut stârni o lăcomie atât de extremă din partea unor hoți dedicați, susțin cercetătorii.
Studiul aruncă, de asemenea, lumină asupra motivului pentru care alabastrul egiptean (calcit) era materialul preferat pentru aceste conținuturi. Calcita are o natură puternic lipofilă, adică atrage și reține moleculele organice grase. Cercetătorii au observat că, spre deosebire de vasele din ceramică, primele „clătiri” cu solvent în alabastronul de la Yale au extras practic toate reziduurile detectabile, în timp ce următoarele au fost aproape curate.
Teoria lor este că însăși structura calcitică a vasului a acționat ca o burete, conservând o masă critică de compuși fragili ai opiului timp de milenii, dar eliberându-i imediat și eficient în prezența solventului fierbinte. Acest lucru sugerează că alegerea calcitului nu a fost doar estetică, ci și funcțională, ideală pentru conservarea și, eventual, pentru îmbunătățirea sau protejarea anumitor substanțe organice valoroase.
Descoperirea din vasul de la Yale are implicații de anvergură. Ea infirmă speculațiile tradiționale care au persistat timp de un secol, cum ar fi aceea că aceste recipiente serveau doar pentru păstrarea cosmetice sau a mesajelor secrete. În schimb, ea dezvăluie o practică culturală și farmaceutică mai complexă.
Studiul concluzionează că, pe baza probelor de reziduuri organice prelevate din Colecția Babiloniană de la Yale și Muzeul Penn, există acum suficiente dovezi care sugerează că cel puțin unele tipuri de vase egiptene din alabastru aveau o legătură culturală directă cu depozitarea, prepararea și consumul de opiu, dincolo de utilizarea mai generală a calcitului.
Și adaugă: realitatea unui program semnificativ mai complex și sistematic de utilizare a opiaceelor în culturile din Egiptul antic și din țările înconjurătoare aruncă o nouă lumină asupra descoperirilor arheologice din trecut și încurajează concluzii mai nuanțate legate de vasele egiptene din alabastru.
Această descoperire rescrie un capitol din istoria antică și, aprofundând rolul cultural al opiaceelor în trecut, poate oferi perspective valoroase pentru înțelegerea relației complexe a umanității cu aceste substanțe în prezent. Farmacopeea antică, departe de a fi primitivă, se revelează încă o dată ca un domeniu sofisticat de cunoaștere, a cărui studiu abia a început.
