Zidar dezvăluie că într-o ofertă de muncă i s-a cerut să știe engleză, într-un context în care tocmai în construcții este nevoie de mai multă forță de muncă.
Lipsa de muncitori în meseriile manuale este o problemă structurală a economiei spaniole. În sectorul construcțiilor, potrivit Fundației pentru Muncă în Construcții, doar 10% din forța de muncă este reprezentată de tineri sub 30 de ani.
În acest sens, José María, un zidar de 63 de ani care lucrează de la 14 ani, a declarat pentru EL ESPAÑOL că, în ciuda lipsei de muncitori, recrutorii impun cerințe foarte ridicate, în special în ceea ce privește cunoașterea limbilor străine.
„Am aplicat la un loc de muncă într-un șantier publicat de o primărie și, câteva săptămâni mai târziu, mi s-a spus că se caută cineva care să știe engleză”, explică el. Și adaugă, cu ironie: „Nu știam că trebuie să vorbesc engleză cu cărămizile”.
Lipsa releului generațional zidar
Astfel, acest muncitor, care lucrează în prezent în Madrid, descrie o contradicție foarte clară: companiile de construcții caută muncitori, deoarece tinerii optează în majoritate pentru studii universitare, dar unele cer abilități aproape imposibil de atins pentru candidații care, în schimb, se apropie de pensionare.
De fapt, un argument obișnuit este importanța imigrației pentru a îndeplini meserii pe care tinerii spanioli nu sunt dispuși să le facă și, pe de altă parte, pentru a înlocui lucrătorii care se pensionează.
În plus, José, șef de echipă în domeniul zidăriei, povestește pentru acest ziar că un alt motiv care explică lipsa forței de muncă este faptul că tinerii sunt „comodani”. El susține că aceștia vor un salariu mai mare decât cel oferit inițial muncitorilor necalificați, cel mai jos rang în ierarhia zidarilor.
„La șantierul meu este doar un tânăr de 28 de ani, restul au peste 50 de ani”. Și adaugă: „Primul lucru pe care îl întreabă tinerii este cât vor câștiga. 1.200? Pentru asta nu lucrez”.
În altă ordine de idei, acest zidar și-a exprimat în fața ziarului nostru frustrarea provocată de creșterea costului vieții în ultimii ani, mai ales odată cu trecerea de la peseta la euro.
„Înainte, cu 400 de pesete puteam cumpăra multe lucruri, acum nu-mi ajunge nici măcar pentru o cafea”, se plânge el. Și concluzionează exprimându-și nemulțumirea față de evoluția salariului său în secolul XXI, insuficient în comparație cu inflația: „Mi-au mărit salariul cu doar 100 de euro în 20 de ani”, afirmă el.
